E un pic ciudat, si fascinant totodata cata influienta asupra vietii poate avea subconstientul si autosugestia. Mi-am propus acum ceva timp sa nu mai gandesc, sa iau o pauza. Ma hotarasem sa devin proasta, proasta cum nam mai fost vreodata, asemeni viziunii lui Martin Page, sa traiesc comod, sa simt, sa numi pese. Si chiar am facuto. Ma aflu acum in postura in care imi e un pic dificil sa ma redresez, sa imi revin, sa imi gasesc cuvintele, si in acelasi timp sa analizez tot ce am invatat in perioada asta, dar pe care nu leam analizat inca, din lipsa de putere spirituala. Dar fac progrese. Am langa mine un om inteligent. Poate unul dintre cei mai inteligenti pe care iam cunoscut. Ma tine sus. Sunt obosita, dar o sa imi revin.
Intro lume unde frustrarea e painea de zi cu zi, linistea interioara ar trebui sa fie traficata, sau ilegala. Ar trebui sa fie drog interzis de coruptia ce se vrea puternica si inaltatoare. Nu e greu sa o atingi, dar e foarte greu sa o pastrezi. Evitand frustrarea, tristetea sau nonconcordanta principiilor tale cu mintea celor din jur, fara o baza echilibrata, un blog nu poate supravietuii. Putinor oameni ce au curajul sasi asterne gandurile pe hartie li se pare firesc sa scrie despre frumusetea lucrurilor din jurul lor in loc sa o traiasca, sa o simta.
Complicand si mai mult frazele acestei pagini vreau sa aduc cateva vorbe ce m-au impresionat si miau redat practic, pofta de a scrie. Emil Cioran, prefata pentru „schimbarea la fata” : „Am scris aceste divagaţii în 1935–36, la 24 de ani, cu pasiune şi orgoliu. Din tot ce am publicat în româneşte şi franţuzeşte, acest text este poate cel mai pasionat şi în acelaşi timp îmi este cel mai străin. Nu mă regăsesc în el, deşi îmi pare evidentă prezenţa isteriei mele de atunci. Am crezut de datoria mea să suprim cîteva pagini pretenţioase şi stupide. Această ediţie este definitivă. Nimeni nu are dreptul s o modifice.”
mai multe... da. dar nu azi