curat

chiar ii invidiez pe credinciosi... sunt atat de siguri ca ceva exista. protectia credintei ... fara frica, fara nevoia de a dovedi incertitudini.. .stiu unde se duc, stiu ce iubesc, stiu ce trebuie sa cunoasca. si aici nu ma refer la cei care urmeaza cuvantul religiei, ci la cei ce stiu sa urmeze legile morale din interiorul lor. nu corectitudinea, relativa in viziunea mea, nu principiile invatate, ci etica bunatatii morale, cliseul aproapelui, umilinta.
imi invidiez deci momentele de lumina, in care totul pare asezat la locul lui, si toate au o solutie, in care am mai mult decat cer si realitatea imi zambeste, pentru ca oricat as tine la aceasta viziune, uneori se spulbera, gonita de pacate, de rautate... de umanul in care ne afundam cu totii